Biblioteca Publică  Edineţ a găzduit un eveniment de suflet, dedicat zilei dragostei şi bunăvoinţei – Dragobetele. Sala amenajată frumos, împodobită cu inimioare, baloane şi petale de flori a servit drept mediu prielnic pentru activitatea literar-artistică ce a unit într-un cuget şi simţire reprezentanţii primăriei oraşului Edineţ în persoana domnului Mircea Morari, ai DÎC în persoana specialiştilor principali Lilia Fulga şi Otilia Brăduţeanu şi a elevilor clasei XI „B” L.T.”Pan Halippa” din oraşul Edineţ, prezenţi împreună cu dirigintele Boris Gladiniuc.

Iniţiatorul frumoasei sărbători a fost BP Edineţ în frunte cu directorul acesteia dna Rodica Gladiniuc. Moderator al seratei literar-artistice şi ghid în lumea dragostei a fost bibliotecara d-na Marina Adamciuc. Ora tematică a început prin audierea piesei “Azi e dragobetele” în interpretarea Marianei Ionescu-Căpitănescu. Elevii au povestit despre originea, tradiţiile şi superstiţiile, proprii sărbătorii. La iniţitiva Otiliei Brăduţeanu liceenii au fost antrenaţi într-un concurs al declaraţiilor de dragoste, însoţite de buchete de flori, oferite generos de către primăria oraşului Edineţ. Juriul a rămas plăcut surprins de modul în care adolescenţii şi-au exprimat sentimentul şi a apreciat drept frumoasă, ingenioasă sau originală fiecare dintre declaraţii. Astfel s-a decis premierea tuturor elevilor printr-un dar comun – un tort. În aceeaşi ordine de idei, cei prezenţi s-au delectat şi prin audierea poeziilor de dragoste, scrise de Otilia Brăduţeanu, trăind împreună cu autoarea emoţia acestui sentiment extraordinar. Activitatea a sfîrşit prin plasarea câtorva mesaje de iubire ale elevilor pe o gazetă de perete tematică. Gazdele i-au îndemnat pe liceeni să descopere dragostea în toată splendoare ei şi din cărţile bibliotecii publice, care îşi aşteaptă cititorii. Dna Rodica Gladiniuc a muţumit participanţilor la eveniment şi le-a înmînat diplome.