Miercuri, 2 iulie 2014, membrii Grupului Coordonator al Programului Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale 2012 – 2013 s-au întâlnit într-o şedinţă de lucru pentru a da o notă celor mai bune practici din țară. Din grupul de lucru fac parte reprezentanţi ai asociaţiilor de primari, ai Guvernului Republicii Moldova, ai proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale”, ai autorităților locale, precum și experți IDIS “Viitorul”. Grupul Coordonator al Programului Bunelor Practici are rolul de a monitoriza şi evalua implementarea Programului Bunelor Practici, de a superviza evaluarea şi selectarea celor mai bune practici ale autorităţilor publice locale.

În cadrul ședinței, membrii Grupului Coordonator au făcut cunoștință cu cele 56 de practici locale, au analizat integral conținutul acestora, desemnând ulterior localităţile în cadrul cărora vor fi efectuate vizite de documentare. Secțiunile la care au aplicat administrațiile publice locale sunt: 1. Buna guvernare; 2. Dezvoltarea economică locală; 3. Eficienţa energetică și 4. Servicii publice locale.

Pentru ediţia curentă au fost depuse 56 de practici din 41 de localităţi ale țării, inclusiv dintr-un raion din regiunea transnistreană. Privind repartizarea practicilor pe regiuni, zona de Centru continuă să fie cel mai activ. Astfel, din Centru au fost depuse 31 de practici, din Nord 15, iar din Sud, 9 practici pozitive. Printre localităţile participante în acest an se numără şi oraşul Edineţ, care a reuşit să asigure accesul liber la informaţie al cetăţenilor prin intermediul tehnologiilor informaţionale, astfel în peroada lunilor iulie-august oraşul Edineţ va fi vizitat de către echipa Programului Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale 2012 – 2013 pentru a vedea modalitatea de implementare a practicilor depuse.

Programul Bunelor Practici ale Autorităţilor Publice Locale din Moldova a fost lansat în anul 2005 de către Consiliul Europei în cooperare cu Guvernul Republicii Moldova, asociaţiile de primari, proiectul USAID „Reforma Autorităţilor Publice Locale” și implementat de către IDIS “Viitorul”. Programul Bunelor Practici are scopul de a identifica, valorifica și disemina bunele practici printre autorităţile publice locale din Republica Moldova, contribuind astfel la eficientizarea guvernării locale.