Primăria Edineţ este permanent în căutarea rezidenților în Parcul Industrial.
 
Astăzi a avut loc prima sedinţă de lucru în cadrul noului proiect economic „Creșterea capacitaţii de atragere a investițiilor în Parcul Industrial Edineț”, proiect imlementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova, cu susţinerea financiară a Guvernului Elveţiei.
Amintim că Primăria Municipiului Edineţ a câștigat un grant de 20 mii USD din partea Guvernului Elvețian pentru a crește capacitățile de atragere a investițiilor. În cadrul acestui proiect se vor organiza cursuri de instruire pentru angajații parcului, se va dota cu tehnică și mobilier necesar clădirea administrativă, se vor elabora materiale de promovare în câteva limbi străine, iar în toamnă se va organiza un Forum investițional pentru promovarea parcului și atragerea noilor rezidenți.
 
„Prin intermediul proiectului vrem să creștem capacitatea de atragere a investițiilor și să promovăm PI Edineț. Vom elabora o strategie structurată pentru dezvoltarea parcului, cât și materiale de promovare. Totodată vrem să creăm un incubator de afaceri pentru alți 12-15 antreprenori mici care ulterior să își extindă afacerile. Valoarea proiectului se ridică la puțin peste 24 mii USD, diferența urmând a fi acoperită din contribuția primăriei”, a menţionat Primarul de Edineț, Constantin Cojocari.
 
Parcul Industrial Edineț se întinde pe o suprafață de 18 ha și la moment numără 4 rezidenți, dintre care doar unul activează. Suma investițiilor atrase până la această oră se ridică la peste 338 milioane de lei.
 
Edineț este una din cele șase localități din Republica Moldova care au câștigat un grant în valoare de 20 mii USD din partea Guvernului Elveției pentru impulsionarea mediului de afaceri local, oferit în cadrul proiectului Migrație și Dezvoltare Locală, implementat de PNUD Moldova.