Aprobat

  prin Decizia Consiliului municipal Edineţ 19/15 din 21 iulie 2017

 

REGULAMENT

de desfăşurare a activităţii de comerț în aria Municipiului Edineţ

 I. DISPOZIȚII GENERALE

               Regulamentul de desfăşurare a activităţii de comerț în aria Municipiului Edineţ  (în continuare “Regulament”) este elaborat În conformitate cu art. 14, aliniatul (2) punctul q1)  din  Legea Republicii Moldova  nr. 436-XVI  din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”;  art. 1, art. 6 din  Legea “cu privire la comerţul interior” nr. 231 din 23.09.2010;  Legea  “cu privire la patenta de întreprinzător” nr. 93 din 15.07.1998;   Legea nr. 1100-XIV din 30 iunie 2000 „cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice”; Legea nr. 278-XVI din 14 decembrie 2007 „cu privire la tutun şi la articolele de tutun”,  în scopul creării  cadrului juridic corespunzător desfăşurării  activităţilor de comerţ prin dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor comerciale în condiţiile respectării liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor. Prezentul Regulament stabilește interdicțiile şi cerinţele de desfăşurare a activităţii de comerţ în Municipiului Edineţ în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) lit. n) şi alin. (5) din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerțul interior, în următoarele privințe:

1)    interdicţia de a desfăşura activităţi de comerţ sau anumite forme ale activităţii de comerţ, inclusiv comerţul ambulant, în perimetrul anumitor zone sau străzi ori în intervalul anumitor zile sau ore;

2)    modul de desfăşurare a activităţilor de comerţ în apropierea edificiilor autorităţilor publice, instituţiilor de învăţământ, instituţiilor medicale, lăcaşurilor de cult, monumentelor, lucrărilor de artă, edificiilor cu valoare arhitecturală, istorică sau arheologică, zonelor istorice, precum şi în locurile (destinaţiile) de interes turistic;

3)    raza în care este interzisă comercializarea producţiei alcoolice în preajma instituţiilor de învăţământ, instituţiilor medicale şi lăcaşurilor de cult;

4) cerinţe privind regimul de lucru (orarul de funcţionare) al comercianţilor .

 

II. CRITERII GENERALE CE TREBUIESC ÎNDEPLINITE PENTRU A DESFĂŞURA ACTIVITĂŢI DE COMERŢ ŞI/SAU PRESTĂRI DE SERVICII ÎN EDINEŢ

 

2.1. Activitatea de comerţ,  prestări servicii poate fi exercitată de persoane fizice,  juridice în condiţiile legislaţiei în vigoare, cu respectarea normelor Codului Muncii,  normelor de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice, respectării liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor.

 2.2.  Pentru desfăşurarea activităţilor de comerţ, comercianţii trebuie:
   a) să aibă o pregătire profesională în domeniu;
   b) să fie înregistraţi conform legislaţiei în vigoare;
   c) să notifice Primaria Edineţ privind iniţierea activităţii de comerţ;
   d) să obţină licenţa corespunzătoare în cazul practicării unei activităţi supuse licenţierii conform legislaţiei în vigoare;

  1. e) să respecte prevederile legislaţiei în vigoare şi a Regulamentului privind desfăşurarea activităţii de comerţ din aria primăriei Edineţ.

 

III. ROCEDURA DE RECEPŢIONARE A NOTIFICĂRILOR ŞI ELIBERARE A ÎNŞTIINŢĂRILOR PENTRU UNITĂŢILE COMERCIALE ŞI/SAU DE PRESTĂRI SERVICII

 

3.1 Pentru recepţionarea notificării şi eliberarea înştiinţării privind desfaşurarea activităţii de comerţ şi/sau prestări servicii, solicitantul va  depune o notificare conform anexei nr. 2 din Legea “cu privire la comerţul interior”, la care anexează copiile următoarelor documente:

  1. a) Copia autentificată a certificatul de înregistrare a întreprinderii eliberat de Camera înregistrării de Stat
  2. b) Copia din Extrasul din Registrul de Stat al persoanelor juridice
  3. c) Copia de pe documentul ce confirmă dreptul de proprietate şi/sau contractul de locaţiune/arendă asupra unităţii comerciale
  4. d) Copia autentificată a autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru genurile de activitate indicate în anexa nr. 3 şi anexa nr. 4 din din Legea “cu privire la comerţul interior”
  5. e) Copia licenţei şi/sau anexei la licenţă pentru genurile de activitate supuse licenţierii
  6. f) Actul care confirmă împuternicirile reprezentantului – în cazul în care notificarea este depusă prin intermediul unui reprezentant;
  7. g) Bonul de plată
  8. h) Alte documente suplimentare după caz

3.2 Notificarea privind iniţierea activităţii de comerţ se depune de comerciant în mod separat pentru fiecare unitate comercială şi/sau loc de vînzare.

 

IV. REGULI GENERALE DE COMERCIALIZAREA PRODUSELOR ŞI SERVICIILOR

 

4.1 Comercianţii sunt obligaţi să plaseze pe piaţă numai produse/servicii sigure pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor. Orice comerciant trebuie să se convingă, în baza informaţiilor obţinute de la producător/importator şi a pregătirii profesionale, că produsele oferite spre comercializare sunt sigure şi să informeze consumatorii asupra factorilor de risc în utilizarea/consumul acestora.

4.2 Se interzice plasarea pe piaţă a produselor în lipsa actelor de însoţire referitoare la calitatea, cantitatea şi securitatea lor, emise conform reglementărilor tehnice, sanitare şi contabile în vigoare.

4.3  Se consideră sigur produsul/serviciul care este conform reglementărilor obligatorii care definesc caracteristicile de securitate ale acestuia şi modalităţile de control al conformităţii cu caracteristicile parametrilor definiţi potrivit legislaţiei în vigoare.

4.4 Dacă securitatea produsului/serviciului nu poate fi stabilită conform prevederii alin. (3), produsul/serviciul se consideră sigur în cazul în care, utilizat în condiţii normale sau previzibile, nu prezintă riscuri pentru viaţa, sănătatea şi securitatea consumatorilor.

4.5 La locul de vânzare a produselor/prestare a serviciilor, comerciantul trebuie să deţină documentele care atestă conformitatea acestora cu regulamentele tehnice în vigoare. În cazul în care documentele respective sînt păstrate în alt loc, în incinta unităţii comerciale trebuie să se păstreze copiile acestora, autentificate cu semnătura comerciantului.
4.6 Comerciantul este obligat să ţină evidenţa produselor comercializate/a serviciilor prestate şi să elibereze cumpărătorilor/consumatorilor bonuri de casă sau alte acte ce confirmă cumpărarea produsului/prestarea serviciului. Actele de evidenţă sînt disponibile la cererea autorităţilor de control, conform prevederilor legale în vigoare.  Fiecare comerciant stabileşte, orarul de funcţionare al unităţii comerciale, care va respecta prevederile legislaţiei muncii şi reglementările în vigoare privind liniştea şi ordinea publică. Unităţile comerciale cu amănuntul şi cele prestatoare de servicii comerciale pot fi deschise publicului în toate zilele săptămânii. Unităţile comerciale din sectorul alimentar nu pot fi închise mai mult de două zile consecutiv în cazul sărbătorilor legale, cu excepţia unor cauze obiective de nefuncţionare. Orarul de funcţionare se afişează la intrarea în unitatea comercială, în mod vizibil din exterior. Comerciantul este obligat să asigure respectarea acestuia. Orice modificare în orarul de funcţionare al unităţii comerciale se face cu acordul preventiv al autorităţii administraţiei publice locale care a eliberat autorizaţia de funcţionare.
 4.7 Comercianţii sînt obligaţi să asigure colectarea, depozitarea şi transportarea deşeurilor rezultate din activitatea de comerţ în conformitate cu legislaţia privind gestionarea deşeurilor. Colectarea şi transportarea deşeurilor se efectuează de către operatorul serviciului de salubrizare – Î.M. ,,Direcţia de Producţie a Gospodăriei Locativ-Comunale Edineţ” în baza  contractului încheiat  cu comerciantul.

4.8 Comercianţii sunt obligaţi să respecte interdicţiile şi cerinţele privind desfăşurarea activităţii de comerţ, stabilite în regulamentul de desfăşurare a activităţilor de comerţ în localitate, inclusiv în cazul în care interdicţiile şi cerinţele în cauză au fost stabilite ulterior depunerii notificării privind inițierea activității de comerț.
4.9  La desfășurarea activității de comerț, comercianții sunt responsabili de respectarea legislației sanitare, sanitar-veterinare, de prevenirea și stingerea incendiilor, de protecția mediului, precum și de respectarea legislației specifice domeniului de activitate.

V. SUSPENDAREA, ÎNCETAREA ACTIVITĂŢII DE COMERŢ ŞI/SAU PRESTĂRI DE SERVICII

 

5.1 Activitatea de comerț se suspendă (se limitează) de către organele abilitate cu funcții de control, prin aplicarea măsurilor restrictive prevăzute de legislație, pentru încălcările constatate în cadrul controlului de stat efectuat conform prevederilor Legii nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.
 5.2 Activitatea de comerț se suspendă (se limitează) prin suspendarea unui act permisiv/licență de către autoritatea abilitată, în condițiile prevăzute la art. 17 din Legea nr. 235-XVI din 20 iulie 2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activității de întreprinzător.

5.3 Activitatea de comerţ încetează la cererea comerciantului, începînd cu data de depunere a notificării de încetare de către comerciant. De la data de depunere a notificării privind încetarea activităţii de comerţ, comerciantul:

  1. a) nu are dreptul să desfăşoare activităţi de comerţ în cadrul unităţii comerciale în cauză;
  2. b) nu va achita taxa stabilită pentru amplasarea unităţilor comerciale şi/sau prestări servicii.

 

VI. INTERDICŢIA DE DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢI DE COMERŢ SAU ANUMITOR FORME ALE ACTIVITĂŢII DE COMERŢ

 

6.1 Comercianţii nu au dreptul să desfăşoare comerţ ambulant în următoarele cazuri:
    a) desfăşurarea activităţii de comerţ ambulant este interzisă pe strada şi/ sau în perimetrul străzilor stabilite de Regulament

  1. b) desfăşurarea activităţii de comerţ ambulant limitează utilizarea terenului de uz public conform destinaţiei acestuia
  2. c) vînzarea produsului respectiv în cadrul comerţului ambulant este interzisă de legislaţie.

6.2 Se interzice comercializarea prin reţeaua de comerţ ambulant:

  1. a) a cărnii, mezelurilor,  peştelui,  ouălor şi mierii de  albine  fără certificat  veterinar, eliberat de către organele veterinare teritoriale de stat cu un termen de trei zile;
  2. b) a produselor alimentare perisabile şi excesiv perisabile (produselor alimentare   pentru  copii),  dacă  lipsesc  condiţiile  respective   de comercializare;
  3. c) a băuturilor   alcoolice şi produselor din tutun;
  4. d) a altor mărfuri  interzise  pentru comercializarea liberă  de  către legislaţia în vigoare şi/sau prin decizia consiliului local.

6.3 Se interzice desfășurarea comerțului ambulant în aria Municipiului Edineţ.

6.4 Se interzice în apropierea edificiilor autorităţilor publice, instituţiilor de învăţămînt, instituţiilor medicale, locaşurilor sfinte, monumentelor comerţul cu amănuntul prin intermediul unităţilor comerciale  staţionare provizorii (pavilioane, gherete) sau unităţilor mobile.   

6.5 Se interzice comercializarea producției alcoolice în raza a 100 metri de la instituţiile de învăţămînt, instituţiile medicale, locaşurile sfinte. Se interzice, conform prevederilor Legii nr. 1100-XIV din 30 iunie 2000 cu    privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice şi Legii nr. 278-XVI din 14 decembrie 2007 cu privire la tutun şi la articolele de tutun vînzarea către minorii sub 18 ani a băuturilor alcoolice şi  a articolelor din tutun, cu afişarea la un loc vizibil a unui avertisment în acest sens. Pentru a se asigura că persoana care cumpără producţie alcoolică a atins vîrsta de 18 ani, comercianţii (vînzătorii) sînt obligaţi să solicite de la cumpărător prezentarea actului de identitate sau a unui alt act oficial cu fotografia persoanei, care să ateste vîrsta acesteia. În cazul în care cumpărătorul refuză să prezinte actul de identitate, comerciantul (vînzătorul) nu are dreptul să vîndă acestuia producţie alcoolică.

6.6 Pot comercializa cu amănuntul producţie alcoolică numai agenţii economici:   
    a) care au notificat autoritatea administraţiei publice locale conform Legii nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerţul interior;
    b) care dispun, cu orice titlu, de spaţii comerciale cu o suprafaţă de cel puţin 20 m2.

6.7 Pot comercializa cu amănuntul producţie alcoolică numai persoanele care au împlinit vîrsta de 18 ani.

6.8 Comercializarea cu amănuntul a producţiei alcoolice după ora 22.00 este interzisă.

6.9 Se interzice   activitatea jocurilor de noroc  în raza a 150 metri de la instituţiile de nvăţămînt.

6.10 Se interzice activitatea barurilor şi altor localuri de servire a băuturilor alcoolice după ora 22.00.

 

N O T Ă:   Comercianţii care desfăşoară  activităţi de comerț cu încălcarea prevederilor legislaţiei şi/sau Regulamentui, pot fi atraşi la răspundere, conform legislaţiei în vigoare.

 

 

                                                     Mircea MORARI

Secretarul Consiliului, municipal Edineţ