Pe 20 aprilie 2011, în oraşul Edineţ a avut loc lansarea programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR şi UE”, care va cuprinde şapte sesiuni de instruire în perioada de şapte luni, cîte o sesiune în fiecare lună.
La sesiunea de lansare au participat reprezentanţii APL de nivelul I şi II din raioanele Edineţ, Briceni, Rîşcani şi ocniţa.
Obiectivele acestui program sunt:
- familiarizarea participanţilor cu condiţiile programelor de finanţare regională şi transfrontalieră;
- identificarea ideilor de proiecte eligibile;
- sporirea cunoştinţelor participanţilor privind managementul ciclului de proiect;
- metodologia procesului de dezvoltare a proiectelor.
Instruirea a fost organizată de către ADR NORD, cu suportul financiar al GIZ, fiind realizată de experţii de la Centrului Regional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale CONTACT-Bălţi.
Oraşul Edineţ a fost reprezenta de către primarul de Edineţ, dl. Constantin Cojocaru, reprezentanţi ai Consiliului Raional Edineţ, AO Ateneu şi AO Demos .