Pe 20 aprilie 2011, în oraşul Edineţ a avut loc lansarea programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR şi UE”, care va cuprinde şapte sesiuni de instruire în perioada de şapte luni, cîte o sesiune în fiecare lună.

La sesiunea de lansare au participat reprezentanţii APL de nivelul I şi II din raioanele Edineţ, Briceni, Rîşcani şi ocniţa.

Obiectivele acestui program sunt:

  • familiarizarea participanţilor cu condiţiile programelor de finanţare regională şi transfrontalieră;
  • identificarea ideilor de proiecte eligibile;
  • sporirea cunoştinţelor participanţilor privind managementul ciclului de proiect;
  • metodologia procesului de dezvoltare a proiectelor.

Instruirea a fost organizată de către ADR NORD, cu suportul financiar al GIZ, fiind realizată de experţii de la Centrului Regional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale CONTACT-Bălţi.

Oraşul Edineţ a fost reprezenta de către primarul de Edineţ, dl. Constantin Cojocaru, reprezentanţi ai Consiliului Raional Edineţ, AO Ateneu şi AO Demos  .