Sări la conținut
Stema Edineț Primăria municipiului Edineț

Petiție

Cadrul normativ

Modul de depunere a petiției

Prin petiție, în sensul Codului administrativ, se înțelege orice cerere, sesizare, reclamație sau propunere adresată unei autorități publice de către o persoană fizică sau juridică.

Cerințe față de conținutul petiției

Potrivit art. 75 alin. (1) din Codul administrativ, petiția trebuie să conțină:

a) numele și prenumele sau denumirea petiționarului;

b) domiciliul sau sediul petiționarului și adresa de poștă electronică, dacă se solicită răspuns pe această cale;

c) denumirea autorității publice;

d) obiectul petiției și motivarea acesteia;

e) semnătura petiționarului ori a reprezentantului său legal sau împuternicit, iar în cazul petiției transmise în formă electronică — semnătura electronică.

Petiția este însoțită, după caz, de documentul confirmativ al reprezentantului legal, de procura sau de împuternicirea în baza semnăturii electronice a reprezentantului împuternicit, de documente sau dovezi prevăzute de reglementările legale ori considerate utile de către petiționar pentru susținerea petiției sale.

ATENȚIE! Pe adresa electronică primaria.municipiul-edinet@apl.gov.md sau primaria.edinet.contact@gmail.com se depun petiții exclusiv în adresa Primăriei municipiului Edineț, a Primarului municipiului Edineț și a Consiliului municipal Edineț.

În cazul în care doriți să depuneți o petiție către alte autorități sau instituții publice, vă rugăm să utilizați paginile web ale autorităților respective, ținând cont de domeniul de competență și de specificul problemei sesizate.

Petițiile anonime sau cele depuse fără indicarea adresei poștale sau electronice a petiționarului nu se examinează.

IMPORTANT!

În procesul examinării petițiilor în format electronic, Primăria municipiului Edineț asigură confidențialitatea datelor personale și a informației comunicate, în conformitate cu cerințele legislației.

Dacă petiția nu corespunde cerințelor prevăzute de legislație, solicitantului i se indică asupra neajunsurilor și i se acordă un termen rezonabil pentru înlăturarea lor. În cazul în care petiționarul nu înlătură neajunsurile în termenul acordat, petiția nu se examinează.

În cazul în care nu dispuneți de o adresă electronică, vă recomandăm să expediați petiția în formă scrisă, pe suport de hârtie:

  • prin intermediul Î.S. „Poșta Moldovei” la adresa poștală a Primăriei municipiului Edineț: Republica Moldova, MD-4601, Municipiul Edineț, str. Octavian Cirimpei, nr. 30;
  • direct, la ghișeul Primăriei municipiului Edineț (sediul din str. Octavian Cirimpei, nr. 30), program de lucru: 08:00–17:00, luni–vineri. Pentru informații suplimentare privind recepționarea actelor la ghișeu: tel. +373 685 00 614.

În funcție de specificul problemei abordate, la examinarea petițiilor vor fi implicate subdiviziunile Primăriei municipiului Edineț și, după caz, alte autorități, instituții sau persoane responsabile, conform domeniilor de competență.

Entitățile în adresa cărora a fost remisă petiția spre examinare sunt în drept să verifice autenticitatea informației prezentate de către petiționar și, după caz, să solicite informații sau date suplimentare necesare examinării și soluționării petiției, precum și oferirii răspunsului.

Rezultatele examinării petiției vor fi remise pe adresa electronică a solicitantului (în cazul petiției depuse electronic) sau prin intermediul oficiului poștal, în termenele stabilite de Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018.


CERERI DE ACCES LA INFORMAȚII DE INTERES PUBLIC

Cadrul normativ privind accesul la informațiile de interes public

Modul de depunere a cererilor de comunicare a informațiilor de interes public

Cererile de acces la informațiile de interes public adresate Primăriei municipiului Edineț pot fi depuse prin următoarele modalități:

a) la adresa de email primaria.municipiul-edinet@apl.gov.md sau primaria.edinet.contact@gmail.com;

b) la sediul Primăriei municipiului Edineț, la ghișeu (str. Octavian Cirimpei, nr. 30, mun. Edineț), sau expediată la adresa poștală: Republica Moldova, MD-4601, Municipiul Edineț, str. Octavian Cirimpei, nr. 30;

c) adresate verbal, direct sau telefonic, la numerele +373 246 22930, +373 246 22830, +373 246 22701 sau +373 685 00 614.

Notă:

Solicitanții de informații nu sunt obligați:

  • să motiveze sau să justifice cererea sa;
  • să semneze cererea olograf sau electronic.

Elemente obligatorii ale cererii:

a) numele și prenumele sau denumirea solicitantului;

b) adresa poștală a solicitantului, precum și adresa poștei electronice, dacă se solicită răspuns pe această cale;

c) denumirea furnizorului de informații;

d) specificarea informației de interes public solicitate, cu detalii suficiente și concludente, care să permită identificarea acesteia de către furnizorul de informații.

Cererea care nu conține numele și prenumele/denumirea solicitantului sau adresa poștală a solicitantului, precum și adresa poștei electronice dacă se solicită răspuns pe această cale, nu se examinează.

Dacă în cerere nu este specificată informația solicitată sau dacă, din conținutul cererii, nu este posibilă identificarea informației solicitate, solicitantului i se indică asupra neajunsului și i se oferă un termen de cel puțin 5 zile lucrătoare pentru înlăturarea acestuia. Furnizorul de informații acordă asistența și sprijinul necesar solicitantului pentru specificarea informației.

În cazul în care solicitantul nu înlătură neajunsurile în termenul acordat, cererea nu se examinează, fapt despre care este informat. Informațiile de interes public se comunică solicitantului din momentul în care sunt disponibile pentru a fi comunicate, dar nu mai târziu de 10 zile de la data înregistrării cererii. În cazurile prevăzute de lege, termenul poate fi prelungit. Informațiile de interes public sunt comunicate solicitantului în limba în care sunt disponibile.

Plățile pentru comunicarea informațiilor de interes public

Comunicarea informațiilor de interes public este gratuită, cu excepțiile prevăzute în actele normative, dacă se realizează prin:

a) furnizarea informației în formă electronică;

b) expedierea informației prin poștă, pe suport de hârtie, iar volumul nu depășește 20 de pagini;

c) eliberarea informației la sediul furnizorului de informații, pe suport de hârtie, iar volumul nu depășește 20 de pagini;

d) examinarea informației în original, la sediul furnizorului de informații;

e) expunerea informației în formă verbală, în cazul cererilor adresate verbal.

În cazul în care, conform actelor normative, comunicarea informațiilor de interes public presupune achitarea unor plăți, solicitantul este informat, în termenul prevăzut la art. 19 al Legii nr. 148/2023, despre suma totală care urmează a fi achitată pentru comunicarea informațiilor solicitate, precum și despre modalitatea achitării acesteia. În acest caz, informațiile de interes public sunt comunicate în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data recepționării dovezii de achitare a plății.


Date de contact ale Primăriei municipiului Edineț

Adresă: Republica Moldova, MD-4601, Municipiul Edineț, str. Octavian Cirimpei, nr. 30

Telefoane: +373 246 22930, +373 246 22830, +373 246 22701 (recepționare acte la ghișeu: +373 685 00 614)

E-mail: primaria.municipiul-edinet@apl.gov.md sau primaria.edinet.contact@gmail.com

Program de lucru: 08:00–17:00, luni–vineri (pauză de masă 12:00-13:00)

Linkuri utile