La 10 aprilie 2013, în sala de şedinţe a primăriei oraşului Edineţ a avut loc un eveniment foarte important şi anume lansarea Proiectului de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova. La eveniment au participat circa 45 persoane, printre care specialişti ai Primăriei de Edineţ, reprezentanţi ai Cancelariei de Stat, ai Întreprinderilor Municipale, profesori, educători şi alţi reprezentaţi ai comunităţii edineţene.

Cuvînt de  salut a avut Primarul de Edineţ, d-l Constantin Cojocari şi Directorul Proiectului de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova, reprezentant USAID d-l Scott Johnson.

Proiectul de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova este o activitate pentru susţinerea autorităţilor locale în elaborarea şi implementarea politicilor şi a procedurilor care contribuie la buna guvernare, la creşterea capacităţilor în asigurarea dezvoltării autorităţilor descentralizate şi a responsabilităţilor pentru oferirea serviciilor publice într-o maniera transparentă, precum şi pentru oferirea serviciilor de bază care ar stimula creşterea economică şi eficientizarea serviciilor la nivel local.

Proiectul de Susţinere a Autorităţilor Locale din Moldova are trei obiective interconectate:

1. Îmbunătăţirea prestării serviciilor publice locale, inclusiv planificarea, administrarea serviciilor, precum şi calitatea şi cantitatea serviciilor. Proiectul va oferi suport în planificarea strategică a acţiunilor ce ar contribui la îmbunătăţirea infrastructurii şi la extinderea serviciilor publice mai eficiente.

2. Creşterea veniturilor disponibile pentru autorităţile locale şi îmbunătăţirea managementului financiar. Proiectul va consolida capacităţile de administrare financiară a primăriilor din oraşele selectate şi va optimiza potenţialul de generare a veniturilor primăriilor.

3. Creşterea eficienţei energetice. Proiectul va susţine primăriile din oraşele selectate în elaborarea planurilor locale de eficienţă energetică, analizînd fezabilitatea proiectelor şi realizarea creşterii eficienţei resurselor energetice.

Evenimentul a finalizat cu semnarea unui memorandum de colaborarea între Primăria oraşului Edineţ şi USAID.