Maşini de vindajare noi pentru ÎM „Apa-Canal” Edineţ

Astăzi, 27 noiembrie 2014, Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională a donat două maşini de vindajare ÎM „Apa-Canal” din  oraşul Edineţ. Domnul Alexandru Pelivan, Vice-directorul Proiectului de Susţinere a Autorităţilor Locale a înmânat solemn cheile de la echipamentul specializat primarului oraşului Edineţ, Dl. Constantin Cojocari.

Acestea vor contribui la îmbunătăţirea serviciilor în localitate, prin sporirea accesului cetăţenilor la serviciile de apă şi canalizare prin micşorarea timpului de intervenție şi reparaţie în cazul accidentelor în reţelele de apă şi canalizare.

Proiectul USAID de Susținere a Autorităților Locale din Moldova (LGSP) este o activitate de patru ani ce are ca scop susținerea autorităților locale în elaborarea și implementarea politicilor și a procedurilor care contribuie la buna guvernare, la consolidarea capacităților necesare procesului de descentralizare și la asumarea responsabilităților pentru prestarea serviciilor publice de calitate, într-o maniera transparentă, care ar contribui la creșterea economică și la eficientizarea serviciilor la nivel local.