Fermierii din nordul Moldovei își pot îmbunătăți cunoștințele în domeniul zootehniei
Co
legiul de Zootehnie și Medicină Veterinară din Brătușeni, raionul Edineț, în colaborare cu Asociația Obștească „Pro Cooperare Regională”, anunță înscrierea la cursul de instruire în domeniul zootehniei, disciplina „Creșterea animalelor (bovine)”.
La cursurile de instruire sunt invitați să se înscrie, în primul rând, fermierii din regiunea de nord a republicii (și nu numai) care au nevoie de instruire. Cursurile vor fi ținute de către profesori de la colegiul din Brătușeni și specialişti în domeniu. Pe lângă lecțiile teoretice, cursanții își vor aplica cunoștințele în practică.
După absolvirea cursului, cu o durată de aproximativ trei luni (teorie și practică), cursanții vor obține un certificat de studii aprobat și validat de Ministerul Educației. Certificatul obținut le va servi fermierilor ca bază pentru accesarea subvențiilor în agricultură și alte finanțări, precum și pentru a se încadra în câmpul muncii.
Cursurile de instruire sunt organizate în cadrul proiectului „Sporirea producţiei şi facilitarea accesului la piaţă pentru fermierii din zona de nord a Republicii Moldova”, implementat de A.O. „Pro Cooperare Regională” și finanțat de Fundația HEKS Moldova. Taxa de studii este de 950 de lei, ceea ce constituie 20% din valoarea totală a contractului de studii, restul sumei fiind acoperită de A.O. „Pro Cooperare Regională”, cu suportul financiar al Fundației HEKS Moldova.
Curriculumul pentru disciplina „Creșterea animalelor (bovine)”, aprobat de Ministerul Educației, se axează pe însușirea a 11 capitole: „Bazele antreprenoriatului”, „Tehnologia producerii și conservării furajelor”, „Tehnologia preparării nutrețurilor combinate”, „Nutriția și alimentația animalelor”, „Ameliorarea și reproducerea animalelor”, „Tehnologia de producere și valorificare a producțiilor de bovine”, „BazeIe veterinăriei”, „Mașini și instalații zootehnice”, „Ecologia, protecția mediului și biotehnologii de reciclare a deșeurilor”, „ Agromarketingul” și „Practica de instruire”.
În perioada 16-27 februarie 2015, doritorii de a se înscrie la acest curs de instruire urmează să depună la Colegiul de Zootehnie și Medicină Veterinară din Brătușeni următoarele acte:
- diplomă / certificat de absolvire a studiilor (scoală generală / gimnaziu, liceu, colegiu etc.);
- certificat medical (086-1);
- copia buletinului de identitate;
- 6 fotografii color (dimensiune 3×4);
- certificat de componență a familiei (de la primărie);
- copia buletinului de identitate a părinților (pentru persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani).
–––––––––
Persoană de contact:
Ghenadie Frecăuțanu, director adjunct
Colegiul de Zootehnie și Medicină Veterinară din Brătușeni
tel. secretariat: (246) 75594
tel. mob.: 069335493
e-mail: zoobrat@mail.ru
Te-ar mai putea interesa
Anunț
Articol arhivat — publicat la data de 20.04.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită.În cadrul proiectului “Revitalizarea spațiilor comune pentru îmbunătățire…
Convocarea şedinţei nr. 3/2021 a Consiliului municipal Edineţ. Ordinea de zi.
Articol arhivat — publicat la data de 30.03.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită.Prin Dispoziţia Primarului municipiului Edineţ nr. 41 din…
Şedință pe marginea Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021-2027)
Articol arhivat — publicat la data de 19.03.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită.Vineri, 19 martie 2021, la Primăria municipiului Edineț…
Anunț repetat pentru angajarea unui asistent de proiect cu nivel mediu de cunoștere a limbii engleze, experiență minimă în scrierea și implementarea proiectelor cu termenul depunere 20.03.2021
Articol arhivat — publicat la data de 17.03.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită. Vacancy announcement: Project Assistant “Edinet – Insights…