A fost pusă piatra de temelie a Parcului Industrial Edineţ (video)
9 octombrie 2013 – În cadrul evenimentului cu genericul „Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord” care a avut loc astăzi la Edineţ, a fost lansat Parcul Industrial din Edineţ, care deja şi-a găsit un rezident. Împreună cu ministrul Economiei, businessmanul din Ucraina a investit simbolic primii bani în construcţia întreprinderii, care va produce concentrat de suc din fructe. Investitorii planifică să înceapă în această lună lucrările de construcţie a fabrici, ca peste aproape un an să treacă la producere. Pentru a se asigura cu materie primă, compania va lua în arendă teren pentru cultivarea livezilor, iar o parte din fructe va fi livrată de producătorii autohtoni.
Odată cu darea în exploatare a fabricii, vor fi create şi 80 de locuri noi de muncă, iar în sezonul de producere vor fi angajate încă 200 de persoane. Ministrul Economiei a precizat că deja şi alte companii s-au interesat de a investi în Parcul Industrial din Edineţ.
Reportaj în română:
Reportaj în rusă:
Parcul Industrial „Edineţ” va fi amplasat pe un teren cu o suprafaţă de aproape 18 hectare, care prin hotărârea Consiliul local, a fost transmis în folosinţă pe un termen de 30 ani unei întreprinderi. Aici, la moment, urmează să fie construită o fabrică de producere a sucurilor de fructe şi legume pe o suprafaţă de 5,89 ha, restul terenului rămîne a fi acordat altor rezidenţi. Conform previziunilor economice şi financiare, compania rezidentă intenţionează să încheie contracte cu 120 de producători autohtoni, pentru achiziţionarea materiei prime.
Lansarea percului a fost făcută de către Ministrul Economiei a RM, d-l Valeriu Lazăr, Primarul de Edineţ, d-l Constantin Cojocari şi primul rezident al parcului, Vasili Medvedi. Construcţia prime fabrici va începe pînă la sfîrşitul acestui an şi va fi finalizată aproximativ în luna august a anului 2014.
Te-ar mai putea interesa
Anunț
Articol arhivat — publicat la data de 20.04.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită.În cadrul proiectului “Revitalizarea spațiilor comune pentru îmbunătățire…
Convocarea şedinţei nr. 3/2021 a Consiliului municipal Edineţ. Ordinea de zi.
Articol arhivat — publicat la data de 30.03.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită.Prin Dispoziţia Primarului municipiului Edineţ nr. 41 din…
Şedință pe marginea Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021-2027)
Articol arhivat — publicat la data de 19.03.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită.Vineri, 19 martie 2021, la Primăria municipiului Edineț…
Anunț repetat pentru angajarea unui asistent de proiect cu nivel mediu de cunoștere a limbii engleze, experiență minimă în scrierea și implementarea proiectelor cu termenul depunere 20.03.2021
Articol arhivat — publicat la data de 17.03.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită. Vacancy announcement: Project Assistant “Edinet – Insights…