Sări la conținut
Stema Edineț Primăria municipiului Edineț

Anunț privind eliberarea certificatelor despre componența familiei

2 min citire 11 Noutăţi

Primăria municipiului Edineț informează locuitorii că nu eliberează certificate sau adeverințe cu caracter general privind componența familiei, destinate confirmării tuturor relațiilor de rudenie ori enumerării complete a membrilor familiei unei persoane.

Potrivit pct. 95 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 125/2013, autoritățile administrației publice locale asigură evidența locuitorilor prin Registrul de evidență a gospodăriilor populației. Această atribuție nu permite Primăriei să verifice și să certifice complet toate relațiile de rudenie ale unei persoane.

În cadrul procedurii de acordare a ajutorului social, Primăria va elibera certificatul numai în cazurile expres prevăzute la pct. 7¹ și 7² din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1167/2008:

1. Dacă familia solicitantă locuiește în casa părinților sau bunicilor decedați ai unuia dintre membrii familiei, iar dreptul de moștenire asupra casei și/sau terenurilor nu a fost înregistrat.

În certificat se va indica faptul folosirii bunurilor respective de către copilul sau nepoții persoanelor decedate și se va specifica gradul de rudenie.

2. Dacă familia solicitantă locuiește într-un spațiu care nu aparține niciunuia dintre membrii săi și nu deține un contract sau alte acte care să confirme închirierea locuinței.

În acest caz, certificatul se eliberează în baza declarației personale a solicitantului, pentru familia aflată la reședința curentă, cu indicarea obligatorie a scopului: evaluarea eligibilității pentru acordarea ajutorului social și/sau a ajutorului pentru perioada rece a anului.

Certificatele eliberate în aceste două situații sunt destinate exclusiv procedurii de acordare a prestațiilor sociale menționate și nu constituie certificate generale privind toate relațiile de familie ale solicitantului.

Pentru obținerea documentului general privind componența familiei, cetățenii trebuie să solicite de la Agenția Servicii Publice „Extrasul din Registrul de stat al populației sau din alte resurse informaționale ale ASP – adeverință privind componența familiei”, serviciu prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 966/2020.

Agenția Servicii Publice

Centrul multifuncțional Edineț

Adresa: str. 31 August, nr. 40

Telefon: (+373 246) 2-28-84

Program cu publicul: luni–vineri, 08:00–16:30

Informații despre documentele necesare, termene și tarife: (https://www.asp.gov.md/ro/servicii/persoane-fizice/18/182).

Rugăm cetățenii și instituțiile care solicită asemenea documente să țină cont de competențele legale ale autorităților și să se adreseze instituției responsabile.

Te-ar mai putea interesa

Linkuri utile