Convocarea Şedinţei Nr. 18 A Consiliului municipal Edineţ. Ordinea De Zi.

DISPOZIŢIE nr. 36
din 16 mai 2017 oraşul Edineţ
“Cu privire la convocarea şedinţei extraordinare a Consiliului municipal Edineţ”
În conformitate cu art. 16 a Legii Republicii Moldova nr. 436-XVI din 28.12. 2006 privind administraţia publică locală,
D I S P U N:
A convoca şedinţa extraordinară nr. 18 a Consiliului municipal Edineţ pentru data de 24 mai 2017, ora 14:00 în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Edineţ cu următoarea ordine de zi :
Cu privire la numirea unui consilier pentru semnarea deciziilor în cazul imposibilităţii preşedintelui şedinţei de a semna deciziile. (Preşedintele şedinţei)
- Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din bugetul Primăriei mun. Edineţ pe anul 2017.
(Raportor – Lilia Tcaci)
- Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din fondul de rezervă al Primăriei municipiului Edineţ pe anul 2017.
(Raportor – Rodelia Vasilcov)
- Cu privire la casarea şi/sau transmiterea unor mijloace fixe.
(Raportor – Lilia Strîmbanu)
- Cu privire la examinarea cererilor persoanelor fizice şi juridice, inclusiv cele prealabile.
(Raportori – V. Istrati, V. Caraulan, T. Sîngereanu, D. Gladiniuc)
- Cu privire la aprobarea planurilor cadastrale.
(Raportor – Vadim Caraulan)
- Cu privire la examinarea notificărilor şi sesizărilor.
(Raportor – Mircea Morari)
- Cu privire la crearea pieţelor în municipiul Edineţ.
(Raportor – Vasile Istratii)
- Cu privire la aprobarea procesului-verbal al comisiei de declarare a lucrărilor de utilitate publică.
(Raportor – Vasile Istratii)
- Cu privire la schimbarea destinaţiei terenului 41351080534.
(Raportor – Vadim Caraulan)
- Cu privire la stabilirea unor plăţi şi/sau taxe.
(Raportor – Vasile Istratii)
Secretarul Consiliului municipal (dl. Mircea Morari) va asigura înştiinţarea şi prezenţa consilierilor la şedinţa Consiliului la data şi în localul stabilit prin prezenta dispoziţie.
Primarul municipiului Edineţ, Constantin COJOCARI
Te-ar mai putea interesa
Anunț
Articol arhivat — publicat la data de 20.04.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită.În cadrul proiectului “Revitalizarea spațiilor comune pentru îmbunătățire…
Convocarea şedinţei nr. 3/2021 a Consiliului municipal Edineţ. Ordinea de zi.
Articol arhivat — publicat la data de 30.03.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită.Prin Dispoziţia Primarului municipiului Edineţ nr. 41 din…
Şedință pe marginea Programului Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021-2027)
Articol arhivat — publicat la data de 19.03.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită.Vineri, 19 martie 2021, la Primăria municipiului Edineț…
Anunț repetat pentru angajarea unui asistent de proiect cu nivel mediu de cunoștere a limbii engleze, experiență minimă în scrierea și implementarea proiectelor cu termenul depunere 20.03.2021
Articol arhivat — publicat la data de 17.03.2021, păstrat pentru consultare. Informația poate fi depășită. Vacancy announcement: Project Assistant “Edinet – Insights…