Parcul de la Edineţ va avea lebede (video)

Patru lebede ar putea apărea pe oglinda unui lac chiar în centrul oraşului Edineţ. Cel puţin aşa promite Constantin Cojocaru, care candidează acum la cel de-al doilea mandat de primar al localităţii. „Lacul lebedelor” urmează să înfrumuseţeze parcul de 40 de hectare, cu cinci havuzuri şi terenuri de sport.

Grădina publică din Edineţ a fost reamenajată anul trecut. Intrarea în parc este străjuită de busturile poeţilor. Aleele iluminate fac cerc în jurul lacurilor şi duc spre acvariu sau spre scuarul cu havuzuri şi sculpturi. Până anul trecut, parcul vechi de 60 de ani a fost lăsat în paragină. Candidatul PD la funcţia de primar, Constantin Cojocaru, susţine că lucrările de amenajare a grădinii publice au costat aproximativ trei milioane de lei.

Actuala administraţie a oraşului Edineţ susţine că timp de patru anu a dublat bugetul local, care acum ajunge la peste 38 de milioane de lei. În ultimii ani, au fost reparate mai multe instituţii de cultură şi de învăţământ.

Democratul Constantin Cojocaru a mers în campanie cu sloganul electoral „Faptele vorbesc de la sine”. El îi îndeamnă pe alegători să voteze pentru continuarea reformelor în oraşul Edineţ.

Un alt proiect al democratului Constantin Cojocaru este un parc industrial. Un investitor din Germania intenţionează să creeze peste două mii de locuri de muncă la Edineţ.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=jx83zjSayqk[/youtube]