Evenimentul va întruni o serie de concerte cu participarea numeroșilor artiști de pe mapamond, alături de maeștri consacrați scenei naționale: Valy Boghean, Ilian Gîrneț, Mihai Munteanu, Olga Busuioc, Mihai Agafița și alții. De asemenea, vor evolua și artiști de talie internațională precum Ștefan Bănică Junior, Soso Pavliașvili, Natalia Gavrilan, Irina Loghin și alții.
Publicul meloman va avea ocazia să admire Orchestra Naţională de Muzică Populară „Lăutarii”, Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, Capela Corală „Doina”, Orchestra de Muzică Populară „Folclor”.
Concertele vor avea loc în diverse regiuni ale țării. La Chișinău specatcolele se vor desfășura în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” și a Sălii cu Orgă.
La Edineţ evenimentele culturale se vor desfăşura după următorul program:
1 martie – Deschidere festivalului „Mărţişor – 2016”, Casa de Cultură Edineţ, ora 14.00
2 martie – Concurs scolar, Şcoala de muzică Edineţ, ora 11.00
3 martie – Activitate culturală organizată de Asociaţia Sindicală Teritorială SINDASP Edineţ, ora. 11.00
4 martie – Concurs zonal de muzică, Şcoala de arte Cupcini, ora 11.00
6 martie – Program artistic dedicat Zilei Intranaţionale a Femeii, Casa de Cultură Edineţ, ora 14.00
7 martie – Concert cu participarea interpreţilor Ian Raiburg şi Nicolae Paliţ, Casa de Cultură Edineţ, ora 12.00
10 martie – Concert de închidere a festivalului „Mărţişor – 2016”, Casa de Cultură Edineţ, ora 14.00
Vă aşteptăm cu drag!